Ediţii: 2016 | 2014 | 2012

Grădiniţă municipală

Autori:
Luis Giménez Mateu, Elena Nedelcu
Colaboratori:
Joan Torredeflot Elizalde
Beneficiar:
Primăria oraşului Hostalets de Pierola
Localizare:
Spania, Hostalets de Pierola, C. de l'Església / Ronda del Ponent vezi harta
Indicatori:
Sd: 762 m2
Grădiniţa este realizata cu un sistem de panouri prefabricate de beton gata finisate. Principala noutate adusa este faptul ca toate spatiile se organizează ca nişte mari cuburi de beton în jurul unui hol central, care are vocaţia unui spaţiu de întâlnire, convieţuire si contact, spre deosebire de programul clasic de coridor care distribuie sălile de clasa înşirate una după alta.
Exista o separare foarte clara a zonei copiilor – sălile de clasa, cu spatii generoase, care beneficiază de contactul direct cu gradina si sânt orientate spre sud-est, chiar daca între ele exista o uşoara rotaţie care le personalizează si le separa vizual una de cealaltă. Fiecare sala de clasa este un volum independent iar în spatiile interstiţiale dintre cele 3 volume se organizează serviciile legate de aule: schimbător, biberonerie, serviciile sanitare pentru copii.
Holul central beneficiază de lumină naturală prin intermediul deschiderilor spre exterior (intrare principala, intrare de serviciu, intrare dinspre curte), dar si prin 3 luminatoare amplasate în tavan. Practic, din orice punct al grădiniţei exista un contact vizual direct cu exteriorul, existând o suprapunere între golurile din pereţii interiori si exteriori care creează jocuri de transparenta la interior.

Panou pentru expoziţie

Click pe panou pentru a-l vedea la mărimea orginală (se va deschide într-o fereastră nouă)