Ediţii: 2016 | 2014 | 2012

Moineşti Offices

Autori:
Liviu Gabriel Zăgan, Ioana Secărea, Octavian Gugu
Beneficiar:
OMV PETROM
Localizare:
România, jud. Bacău, Moineşti
Personajul principal in aceasta poveste este o cladire de birouri pe “dealurile Moinestilor”. Un volum cu personalitate, asezat intr-un un sit privilegiat, pe o colina – punct de observare si punct de reper in acelasi timp – intr-un mixt nedefinit natura-urban.
Modernisum aparent al cladirii este “altoit” cu elementele decorative subtile, liniare, care creeaza ambiguitate si lasa loc interpretarilor.
Decidem sa nu alteram forma initiala ci sa o punem in valoare, sa realizam o delimitare mai clara intre “vestigiile” moderniste existente si elementele noi care o aduc in actualitate.
Ne folosim de bandourile care creaza liniile definitorii ale volumului si le folosim ca suport pentru o iluzie: preluam inclinatia fina a aticului si pantele reliefului ce contureaza vecinatatile si le translatam la nivelul ferestrelor. Se creeaza astfel un perpetuum mobile, o iluzie optica ce confera dinamism, creand contrast si un dialog activ, tensionat intre plinul robust, ordonat, inert si transparenta trepidata a ochiurilor de geam.
Pentru un plus de acuitate si dramatism s-au folosit diverse griuri pe fatetele diferite ale fatadelor, accentuand nuantele pe care le capata fiecare in functie de cum sunt luminate intr-un anumit moment al zilei.

Panou pentru expoziţie

Click pe panou pentru a-l vedea la mărimea orginală (se va deschide într-o fereastră nouă)