Ediţii: 2016 | 2014 | 2012

Arhitectură de culise

Autor:
Cristian Stănoiu
Colaboratori:
Zsuzsanna Kovacs, regie teatru
Daniel Klinger, lumini
actorii: Tania Filip, Sabrina Iaschevici, Ioan Cortea, Ştefana Manta, Ioana Mărcoiu, Corneliu Ulici, Silviu Emilian Debu, Sânziana Tarţa, Ioana Ancea
Ştefania Cenean, scenograf
Ştefan Caragiu, scenograf
Gabriela Bratu, arhitect
Olivia Horvath, Sergiu Brega, fotografie
Localizare:
România, Bucureşti, Calea Victoriei vezi harta
Indicatori:
Sd: 44 m2
Piesa de teatru prezintă evoluţia unor personaje aflate în situaţii limită de viaţă, complicaţiile de ordin material şi sufletesc urmărindu-le pe toată durata spectacolului.
Din punct de vedere scenografic, au trebuit urmărite trei intenţii regizorale principale:

1. Jocul actorilor se desfăşoară pe o platformă ridicată faţă de cota sălii – pentru a sublinia convenţia teatrală a prezenţei personajelor în mijlocul publicului.
2. Existenţa unui loc de unde acţiunile din prim plan pot fi urmărite de alte personaje.
3. Conform textului original, desfăşurarea piesei are loc în două spaţii cu caracter diferit: o locuinţă precară şi un mic birou de tipografie.

Scenografie şi arhitectură - apariţia unui spaţiu în jurul scenei:

1. Pentru a accentua ideea de limită a platformei-scenă, a fost propusă tocmai depăşirea ei periodică: pe două laturi ale cadrului de joc au fost amplasate zece scaune, direct pe pardoseala sălii, cu faţa înspre public. Fiecare actor ce apare, ridică un scaun şi îl aşează pe suprafaţa de joc. Astfel, sunt aduse permanent în scenă elemente exterioare acesteia. Scaunele devin mărturii ale acţiunii personajelor, fiind folosite pe rând, pentru funcţiuni diverse: scrin, bufet, masa, suport pentru costume. Spătarele formează un parapet transparent, care dispare treptat în funcţie de evoluţia jocului.

2. Fundalul, este cel de-al doilea spaţiu de joc: o pasarelă închisă cu panouri translucide şi pivotante. Publicul are prilejul de a observa gradual intrările în scenă, prin transparenţă, într-o complicitate cu actorii ce urmează să surprindă acţiunile din prim plan. Este la fel ca în cazul scaunelor din exteriorul scenei, o transparentizare a culiselor.

3. Pentru a sugera diferenţele de tipologie spaţială dintre locuinţă şi biroul de tipografie a fost folosit următorul principiu: într-un spaţiu privat, transparenţa este dată în general de material, de textură (geamul ferestrelor, draperii, perdele etc.), în timp ce într-un spaţiu public transparenţa este dată mai curând de structură (panouri de separare, circulaţii la vedere etc). De aceea prin rotirea panourilor se poate schimba profunzimea spaţiului de joc şi vizibilitatea către fundalul ultim al sălii.

Prin jocul cu scaune şi panouri, actorii sunt cei care desenează scenografia pe toată durata spectacolului.

Panouri pentru expoziţie

Click pe panouri pentru a le vedea la mărimea orginală (se vor deschide într-o fereastră nouă)