Ediţii: 2016 | 2014 | 2012

Plăcerea arhitecturii

Autor:
Adrian Spirescu
In primavara anului 2011, (mai precis între 9 – 18 aprilie) am avut ocazia, împreună cu un grup de studenţi din anul III al U.A.U.I.M.- Bucureşti, să cunoaştem Portugalia. In oraşe ca Lisabona sau Porto, am recunoscut o parte din formele arhitecturale studiate în albumele de arhitectură. Alvaro Siza, Souto de Moura, Aires Mateus sunt arhitecţii care combină o parte din valorile stilului internaţional cu inspiraţia arhitecturii vernaculare.


In drumul parcurs de la Lisabona la Porto am descoperit în localitatea Cascais o lucrare a arh. Souto de Moura – muzeul dedicat pictoriţei Paula Rego. Deschis în septembrie 2009, muzeul a fost deja vizitat de peste 100.000 de persoane. Aşa cum se cuvine, acest muzeu, care preferă să se numească Casa das histórias- Paula Rego Story House, este punctul vibrant unde opera celei mai importante pictoriţe portugheze se întâlneşte cu liniile arhitectului Eduardo Souto de Moura.



Noi am vizitat clădirea muzeului într-o frumoasă dimineaţă de vineri 13 aprilie. De la distanţă, la prima vedere, clădirea releva aspectul său neobişnuit datorat, mai ales celor două turnuri în formă de piramidă şi frumosului roşu, ce prezic un design care balansează între forţă şi eleganţă. Desenele, gravurile şi picturile în pastel şi ulei ajung, o parte din ele, cele mai îndrăzneţe şi cele mai cunoscute opere ale pictorului, care în 1990 a ajuns First National Gallery Associate Artist. Prima expoziţie dedicată Paulei Rego, la 50 de ani de carieră, exemplifică evoluţia tehnicii, de-a lungul experienţei sale. Lucrările sale au o forţă crudă şi misterioasă. Figurile de animale domestice şi copii, redate cu oarecare malitiozitate şi chiar cu totală perversitate, au o mare putere seductivă.

Am dorit să consemnez “întâlnirea” noastră cu lucrarea arh. Souto de Moura pentru plăcerea cu care am parcurs spaţiile interioare şi exterioare. Am simţit nevoia de a desena, de a analiza … de a fotografia detalii şi volume. Succesiunea zonelor care se comprimă cu cele care se dilată face ca senzaţia de SPAŢIU PULSATORIU să fie puternică. Pe de altă parte, continuitatea de materiale, întreruptă de “surprize” - amplasarea lucrărilor de artă - face ca acest spaţiu de tip “FLUID” să te invite, să te îndemne a-l parcurge … totul se transformă într-o plăcere a înţelegerii arhitecturii.

Panou pentru expoziţie

Click pe panou pentru a-l vedea la mărimea orginală (se va deschide într-o fereastră nouă)